Înapoi ianuarie 14, 2022

TO #5 Cash runway sau cât timp îmi mai ajung banii

De câți bani are nevoie compania ta pentru a susține operațiunile lunare? Câte luni poți acoperi plățile din balanța curentă fără a lua în calcul alte intrări de numerar? Cash runway îți va oferi un pic mai multă claritate cu privire la aceste întrebări. Iată cum îl poți calcula și folosi pentru firma ta.

Cash runway te ajută să știi cât timp mai poți susține activitatea companiei din banii disponibili, fără a lua în calcul alte încasări. Cu alte cuvinte, acest indicator îți va spune câte luni mai poate funcționa în pierdere afacerea ta, până rămâne fără bani.

Cum îl calculezi?

Sold disponibil / Cheltuieli lunare (burn rate)

Poți estima runway pe baza plăților pe care le anticipezi sau poți folosi datele istorice din conturile tale. Runway se află în strânsă legătură cu burn rate, care se referă de fapt la totalul cheltuielilor tale lunare sau rata cu care „arzi” banii.

Cum îl folosești?

Acest indicator este folosit mai ales în startup-uri deoarece ajută managerii și investitorii să aproximeze cât timp mai au la dispoziție până când va fi nevoie de o nouă rundă de finanțare (sau de profit). Cash runway este însă foarte util și pentru companiile deja stabile. Dacă, de exemplu, observi că nu ai îndeplinit obiectivele financiare pentru un anumit trimestru, poți folosi acest indicator pentru a evalua poziția financiară a companiei tale și a pune în context severitatea problemei.

Folosește acest indicator pentru a observa evoluția companiei tale și identifică mai ușor cheltuielile în exces. Dacă runway-ul scade de la lună la lună, acesta este un indicator al faptului că plătești mai mult decât încasezi. Verifică tranzacțiile pentru perioada respectivă și vezi cum poți optimiza situația pentru lunile următoare. 

Fiecare companie este diferită

Totuși, un runway mic nu este întotdeauna un semn rău. Poate în ultima lună ai investit mai mult în echipă, fapt ce a influențat negativ cash flow-ul pe termen scurt. De asemenea, dacă firma ta este influențată de sezonalitate, atunci în lunile mai puțin bune vei avea o valoare mai mică a indicatorului. Dacă te poți menține la suprafață până trece perioada mai dificilă, atunci activitatea ta nu va avea de suferit pe termen lung. 

Planifică din timp încasările și plățile lunare și fii la curent cu situația financiară reală a firmei tale. Acest obicei te va ajuta să administrezi cât mai bine resursele financiare de care dispui și te va ține departe de crizele de cash flow.

În activitatea ta operațională zilnică, evită să te concentrezi doar pe runway sau burn rate. Ține evidența încasărilor și a noilor lead-uri, verifică gradul de îndeplinire a bugetelor și monitorizează lunar situația financiară previzionată vs. reală.

Dacă ai nevoie de un tool simplu și intuitiv care să te ajute în managementul financiar, testează ThinkOut gratuit și vezi cum te poate ajuta. Monitorizarea și planificarea cash flow-ului nu ar trebui să fie o bătaie de cap.

Autor: Bianca Antohe